Andreea Bălan, pictorial exclusiv de familie: primele imagini cu Clara Maria, bebelușul pentru care și-a riscat viața

Cu siguranță, cea mai fericită zi din viața Andreei Bălan a fost cea în care a ținut-o pe Clara, cea de-a doua ei fiică, în brațe. Au trecut cinci luni de când artista a primit a doua șansă la viață, iar pictorialul pe care l-a făcut alături de toată familia ei, în exclusivitate pentru VIVA!, spune totul despre starea ei de spirit. Cum i s-a schimbat viața Andreei Bălan, din primăvară și până în prezent? Radical! Iar asta spune chiar ea, în cel mai sincer interviu acordat până acum…

Te-ai născut a doua oară în urmă cu patru luni și jumătate. Cum este cea de-a doua viață a ta?

Da, am trecut printr-o cumpănă foarte grea, neașteptată, nimic nu a prevăzut incidentul care s-a întâmplat. Mi s-a oprit inima aproape un minut. Am fost resuscitată, readusă la viață, practic. Eu nu am conștientizat ceea ce mi s-a întâmplat decât destul de târziu, când am ajuns acasă. Asta pentru că, atunci când m-am trezit, la Terapie Intensivă, după cele două zile în care am fost inconștientă, și mi s-a povestit ceea ce mi s-a întâmplat, eu nu am realizat.

Am ținut minte doar că am intrat în sala de operații, am fost anesteziată parțial, de la jumătate în jos, și apoi deodată m-am trezit după două zile și mi s-a povestit că mi s-a oprit inima, că am trecut printr-un incident grav, că lichidul în care a stat fătul a ajuns în sânge și, implicit, la plămâni, și de aceea s-a produs stopul cardio-respirator. În acel moment, mi s-a dat și vestea că nu mai pot să fac copii. Eram atât de sedată, încât nu am realizat foarte tare ce s-a întâmplat. Și nici în zilele următoare.

Încercam să zâmbesc, să fiu tare, veneau oameni în vizită și nu am conștientizat. Abia când am ajuns acasă, abia când George mi-a povestit cum a văzut el lucrurile – pentru că el a stat afară și a văzut prin geamul sălii de operație cum Clara a fost scoasă, iar apoi a văzut-o pe anestezistă cum mă resuscita manual –, mi-am dat seama că a fost foarte, foarte grav ceea ce s-a întâmplat, și dureros pentru familia mea. Pentru că, timp de 24-30 de ore, ei nu au știut ce se întâmplă cu mine și nu aveau vești de la doctori, aceștia încercând să-mi salveze viața. Nu aveau vești pozitive, iar prin minte le-au trecut tot felul de idei sau de scenarii grave și au trecut prin niște momente îngrozitoare.

Când m-am trezit și am devenit conștientă, la Terapie Intensivă, abia atunci s-au relaxat atât mama, cât și George. Și mă bucur că am avut o a doua șansă, că fetele mele nu au rămas fără mamă. Cel mai dureros gând pentru mine acesta a fost – mi-am imaginat cum ar fi trăit Clara și Ella fără mamă. Și în prezent, dacă mă gândesc la acest lucru, îmi vine să plâng.

Mă gândesc la suferința pe care ele ar fi avut-o dacă n-aș mai fi trăit. Cea de-a doua viață este foarte frumoasă. Încerc să mă bucur de prezent, să-mi continui transformarea pe care am început-o la 30 de ani, să fiu din ce în ce mai așezată, mai liniștită, mai înțeleaptă. Bineînțeles că tot timpul e loc de mai bine și pot să evoluez mereu. Dar mă simt mult, mult mai înțeleaptă față de cum eram când aveam douăzeci și ceva de ani. Acum foarte puține sunt lucrurile care mă mai supără, și acestea sunt legate de sănătatea copiilor. În rest, nu las nimic să mă atingă, să mă enerveze sau să mă streseze.

Citește continuarea interviului în numărul de august al revistei VIVA!