Drama Andreei Antonescu. Cântăreața și-a pierdut tatăl la 18 ani, în cel mai greu moment: „El era totul pentru mine”

A fost idolul unei generații. A trăit și a câștigat, în adolescență, cât nu trăiesc și nu câștigă alții într-o viață. A plătit prețul succesului cu vizite la psiholog. A trăit visul american. A devenit mamă și soție. Acum, la 37 de ani, Andreea Antonescu a dat un restart vieții și nu se teme deloc s-o ia de la capăt… singură! Și, despre toate schimbările din viața ei personală și profesională, ne-a povestit în acest interviu.

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Atunci când ți-ai pierdut tatăl, nu?

Povestea este una tristă… Întotdeauna mi-am dorit să-mi mulțumesc părinții. Ajunsă la vârsta de 18 ani, am decis să iau viața în piept! Nu de fițe și figuri, ci pur și simplu pentru a le demonstra că pot și eu singură, fără ajutorul lor… Urma o perioadă grea… bacalaureatul! Mi-am dorit mult să obțin o notă mare, pentru a-i face mândri de mine! Am plecat de acasă, dar viața mea se împărțea strict între concerte și studiu pentru bac. Singurul țel pe care îl aveam era să obțin note maxime la matematică și engleză scris, singurele materii care contau, din punctul de vedere al tatălui meu. El era totul pentru mine!

Coperta VIVA! septembrie

Nu puteam lua vreo decizie fără aprobarea lui. În dimineața de luni, când începeau probele scrise, am aflat de la mama că tata a murit… Prima persoană pe care am sunat-o, la 5 dimineața, a fost Andreea Balan, cu care nu mai vorbisem de câteva luni bune. Nu mă întrebați de ce… Așa am simțit.

Am susținut în continuare probele de bacalaureat, dimineața fiind la liceu, după-amiaza la Galați, dimineața următoare în București și tot așa, până în ziua înmormântării… După câteva zile, am primit și rezultatele de la bac: 10 la matematică, 10 la engleză scris… Cu diploma în mână, mi-am dat seama atunci ce înseamnă ambițiile prostești, orgoliile!

Am renunțat instant la ele! Atunci a început procesul meu de maturizare, acela a fost momentul în care nu-mi mai găseam rostul în viață. Nu înțelegeam de ce dorința mea de a-l face mândru pe tata a dus la astfel de consecințe, de ce am primit o palmă atât de grea! Acela a fost momentul în care am fost sfătuită să apelez la un specialist…

Citește continuarea interviului în numărul de septembrie al revistei VIVA!.

Foto: Facebook